Inteligența artificială în educație: generația care predă teme perfecte, dar nu mai trece prin învățare

de Bogdan-Costin Fârșirotu, președintele Fundației Centrul de Formare APSAP

Inteligența Artificială nu mai este un subiect de viitor. Este deja în teme, în birouri, în campanii de marketing, în e-mailuri, în proiecte, în CV-uri și, din ce în ce mai mult, în locul muncii de început pe care altădată se forma gândirea profesională. Problema nu este că oamenii folosesc ChatGPT, Claude, Gemini sau Copilot. Ar fi absurd să cerem întoarcerea la lumânare când lumea lucrează cu electricitate. Problema reală este că inteligența artificială în educație începe să înlocuiască exact etapa în care tinerii ar trebui să învețe să caute, să greșească, să reformuleze, să compare surse, să construiască un argument și să își formeze discernământul.

În mediul educațional, AI-ul poate deveni foarte ușor un substitut complet al studentului. Profesorul dă o temă, studentul o aruncă într-un prompt, iar în câteva minute primește o lucrare curată, coerentă, fără greșeli gramaticale, cu idei aparent bune și structură elegantă. Pe hârtie, totul arată impecabil. În realitate, exact partea valoroasă a învățării a fost eliminată: documentarea, analiza, ciorna, ezitarea, greșeala, revenirea asupra ideii și efortul intelectual. Adică tocmai mușchiul cerebral pe care școala ar trebui să îl antreneze.

În mediul profesional lucrurile se văd la fel de clar. Textele comerciale, prezentările, campaniile, postările, imaginile, bannerele și chiar anumite procese repetitive se rezolvă astăzi cu un prompt. Pentru angajatori, tentația este firească: costuri mai mici, livrare mai rapidă, productivitate mai mare. Pentru student, la fel: temele nu mai dor, notele rămân bune, iar timpul economisit pare un câștig. La finalul zilei, ai impresia că toată lumea este fericită.

Și totuși, întrebarea serioasă este alta: ce se întâmplă peste 10 ani cu generațiile care nu mai trec prin efortul formator al muncii intelectuale de bază?

Inteligența artificială în educație și pe piața muncii: ce spun datele

Fundația Centrul de Formare APSAP a realizat două cercetări distincte: una în rândul persoanelor active pe piața muncii (1.363 de respondenți, 86,6% angajați, majoritatea cu studii superioare) și una în rândul unui public tânăr, preponderent studenți ai Academiei de Studii Economice din București (1.180 de respondenți, trei sferturi cu vârste între 18 și 22 de ani). Diferența dintre cele două eșantioane este diferența dintre două lumi.

Pe piața muncii, adopția este reală, dar prudentă: 62,4% dintre respondenți folosesc deja AI-ul într-o formă sau alta, iar alți 23% sunt interesați să învețe. Doar 14,5% rămân în zona de rezistență.

Însă intensitatea utilizării rămâne scăzută: doar 8,1% au folosit ChatGPT zilnic în ultima lună, iar 34,3% nu l-au deschis deloc. AI-ul este, pentru angajatul român, un instrument punctual: cercetare rapidă (21,6%), automatizarea sarcinilor repetitive (12,5%), redactarea comunicării (8,7%).

La tineri, tabloul este inversat. 88,3% folosesc instrumente AI de peste 6 luni, iar 74,2% de peste un an. 96,9% au folosit ChatGPT, 48,8% Gemini, 26,1% Copilot. Iar 81,2% au înlocuit, parțial sau aproape complet, căutarea clasică pe Google cu conversația cu un asistent AI. Pentru o generație întreagă, prima sursă de răspuns nu mai este motorul de căutare, care te obliga măcar să alegi între surse, ci un sistem care livrează concluzii gata ambalate. Uneori bune, alteori greșite, dar aproape întotdeauna convingătoare. Iar un răspuns greșit, dar fluent, este mult mai periculos decât un răspuns evident prost.

Pentru ce folosesc tinerii AI-ul? 55% ca sursă de inspirație și idei, 42,3% pentru răspunsuri la teme și sarcini academice, 39,2% pentru redactare de texte și eseuri, 26,9% pentru corectură. Recitiți lista: teme, eseuri, redactare, corectură. Adică exact activitățile prin care, până ieri, un tânăr învăța să gândească. Dacă un student folosește AI pentru toate acestea, profesorul nu mai evaluează studentul. Evaluează, în multe cazuri, capacitatea studentului de a cere suficient de bine unui algoritm să lucreze în locul lui.

Șase concluzii pe care cifrele le spun singure

Prima: decalajul dintre generații nu este o impresie, este măsurabil. În studiul realizat pe piața muncii, 72,3% dintre respondenții de 18-35 de ani folosesc AI, față de 58,1% la 36-50 de ani și 54,5% peste 51 de ani. Utilizarea zilnică a ChatGPT este de aproape trei ori mai frecventă la tineri (11,9%) decât la generația 51+ (4,9%). Cei care au cel mai puțin nevoie de scurtături, pentru că judecata lor profesională este deja formată, sunt cei care le folosesc cel mai puțin. Cei aflați exact în perioada de formare le folosesc cel mai intens.

A doua: paradoxul mulțumirii fără verificare. 44,3% dintre tineri declară că principala nemulțumire față de AI o reprezintă răspunsurile inexacte. Și totuși, 79,7% se declară mulțumiți sau foarte mulțumiți de rezultate, iar doar 2,3% sunt nemulțumiți. Cu alte cuvinte: știu că instrumentul greșește, dar nu simt nevoia să îl verifice, pentru că tema oricum se predă și nota oricum vine. Verificarea ar presupune documentare – adică exact efortul pe care AI l-a eliminat.

A treia: monocultura ChatGPT. 96,9% dintre tineri au folosit ChatGPT, dar doar 8,2% au încercat Claude și 7,3% Perplexity. Un utilizator competent compară instrumente, cunoaște punctele slabe ale fiecăruia și alege în funcție de sarcină. Un utilizator superficial folosește primul nume pe care l-a auzit pe TikTok. Cifrele arată clar în care dintre cele două categorii se află majoritatea.

A patra: folosim tehnologia fără să o înțelegem. În studiul realizat pe piața muncii, doar 49,7% dintre respondenți au identificat corect faptul că motorul de căutare Google folosește algoritmi de inteligență artificială, iar 16,6% cred că AI poate lua decizii morale autonome, pe baza propriei judecăți. Adopție de masă, alfabetizare minimă.

A cincea: oamenii au intuit deja unde este pericolul real. Întrebați care este principalul risc al AI, respondenții de pe piața muncii nu au ales, pe primul loc, pierderea locurilor de muncă (17,9%), ci pierderea abilităților umane esențiale prin dependența excesivă de tehnologie (21%). Iar 41,9% cred că AI va reduce interacțiunile directe dintre oameni. Frica dominantă nu este că vom fi înlocuiți de mașini, ci că ne vom atrofia singuri.

A șasea: tinerii vor să învețe, dar nu sunt dispuși să investească în asta. 72,5% consideră util un curs organizat despre utilizarea AI – un semnal că simt, chiar dacă nu o formulează mereu clar, că folosirea haotică nu este suficientă. Dar 53,7% nu ar plăti nimic sau ar plăti sub 100 de lei pentru un curs complet de 30 de ore cu certificat autorizat la nivel național. Generația care externalizează gândirea către un abonament lunar de 20 de dolari își evaluează propria formare la prețul a două pizza.

„Pot să analizez niște cifre”

Am văzut recent, într-o comisie de interviu, o situație care spune foarte mult despre ruptura dintre educația formală și piața muncii. O absolventă de Cibernetică de la Academia de Studii Economice din București a fost întrebată ce știe să facă și cu ce ar putea contribui într-o organizație de formare profesională. Răspunsul a fost: „pot să analizez niște cifre”. Problema este că astăzi analiza de bază a cifrelor poate fi făcută de un instrument AI de sute de ori mai repede. Ceea ce contează nu este să spui că poți analiza cifre, ci să știi ce cauți în ele, ce întrebare pui, ce ipoteză verifici, ce decizie susții și ce responsabilitate îți asumi pe baza concluziei.

Aici se vede eșecul sistemului. Mulți absolvenți ies din facultate cu așteptări salariale de 5.000 de lei net sau mai mult, dar fără o înțelegere clară a valorii pe care o pot livra din prima zi. Nu este vina lor în totalitate. Este vina unui sistem care i-a învățat să promoveze, nu neapărat să producă valoare. Iar AI-ul riscă să accentueze această ruptură: diplome mai multe, texte mai bune, prezentări mai curate, dar competență reală mai subțire.

În 2026, potrivit Ministerului Educației și Cercetării, 70 de candidați au încheiat probele scrise ale Bacalaureatului cu media 10, după contestații. Este o informație bună la prima vedere. Dar întrebarea incomodă rămâne: notele mari mai măsoară întotdeauna capacitatea reală de gândire sau măsoară, în parte, adaptarea la un sistem de evaluare tot mai previzibil? Nu contest performanța elevilor buni. Din contră, elevii buni trebuie respectați. Contest însă confortul cu care sistemul confundă nota cu formarea intelectuală.

Angajatorii nu mai plătesc pentru ce poate face algoritmul

Angajatorii nu caută doar oameni care pot redacta repede. AI-ul redactează repede. Nu caută doar oameni care pot rezuma un text. AI-ul rezumă un text. Nu caută doar oameni care pot analiza niște cifre. Claude, ChatGPT sau alte instrumente pot face asta într-un minut, uneori mai bine decât un junior nepregătit. Angajatorii caută judecată profesională, discernământ, responsabilitate, capacitatea de a lucra cu situații ambigue, abilitatea de a înțelege contextul și curajul de a susține o opinie într-o situație reală.

Numai că aceste abilități nu apar din senin. Ele se formau, până acum, tocmai prin munca de început: documentare, tabele, sinteze, greșeli, verificări, redactări, comparații, sarcini aparent banale. Exact această muncă este prima automatizată de AI.

Interdicțiile sunt o farsă. Studentul care vrea să folosească AI îl va folosi. Elevul care vrea să scrie tema cu ChatGPT o va face. Angajatul care vrea să redacteze un raport cu Claude o va face. Întrebarea nu este dacă folosesc AI. Întrebarea este dacă știu să îl folosească fără să își suspende propria gândire.

Ce ar trebui făcut

Școala românească are nevoie urgentă de o schimbare de logică. Nu încă o strategie stufoasă, nu încă un document cu termeni europeni, nu încă o reformă de hârtie. Are nevoie de câteva lucruri simple și grele:

• integrarea explicită a instrumentelor AI în predare și evaluare, în locul unor interdicții imposibil de aplicat;
• stagii de practică reale, cu responsabilități, obiective și rezultate măsurabile;
• implicarea angajatorilor în proiectarea ultimilor ani de studiu;
• evaluări care testează judecata, argumentarea și rezolvarea problemelor, nu reproducerea informației;
• profesori formați să lucreze cu AI, nu să se prefacă faptul că el nu există.

Un profesor modern nu ar trebui să întrebe doar „ai folosit AI?”, ci „ce ai cerut AI-ului?”, „ce ai verificat?”, „ce ai respins?”, „ce argument este al tău?”, „ce decizie ai lua tu dacă răspunsul AI este greșit?”. Evaluarea trebuie mutată de la produsul final la procesul de gândire. Dacă tema este doar un text final, AI-ul câștigă. Dacă tema cere explicație orală, justificarea alegerilor, verificarea surselor și asumarea unei concluzii, studentul revine în joc.

Dacă inteligența artificială în educație este deja o realitate de masă, atunci alfabetizarea AI trebuie să devină parte obligatorie a educației moderne. Nu în sensul superficial al unui curs despre „cum facem prompturi frumoase”, ci în sens serios: cum verificăm informația, cum detectăm halucinațiile, cum păstrăm contribuția umană, cum folosim AI pentru învățare și nu pentru fraudarea învățării, cum evităm dependența intelectuală, cum lucrăm cu date sensibile, cum păstrăm etica și responsabilitatea. Centrul de Formare APSAP a dezvoltat, primul în România, un program dedicat utilizării Inteligenței Artificiale, într-o perioadă în care foarte mulți încă tratau subiectul ca pe o curiozitate tehnologică. Iar dacă vrem ca acest tip de educație să ajungă la tineri, datele ne spun și unde trebuie dusă: 37% dintre ei află despre cursuri de pe Instagram și 20,2% de pe TikTok, în timp ce doar 5,2% mai caută pe Google. Educația trebuie să meargă acolo unde este publicul, nu să aștepte ca publicul să o caute.

Concluzia

Concluzia mea este simplă și dură: AI nu pune în pericol, în primul rând, generațiile actuale de angajați. Cei care au deja experiență, criterii profesionale și discernământ pot folosi AI ca amplificator – și datele arată că exact asta fac: 56,8% dintre respondenții activi pe piața muncii sunt convinși că meseria lor nu va fi înlocuită, ci transformată. Pericolul real este pentru generațiile care se formează acum și care riscă să sară peste etapele grele ale învățării. Dacă nu ești format înainte să ai un asistent foarte puternic, există riscul să nu mai știi unde se termină răspunsul algoritmului și unde începe gândirea ta.

Absolvenții care vor reuși în următorii ani nu vor fi cei care concurează cu AI la viteză. Această competiție este deja pierdută. Vor reuși cei care pot face ceea ce AI-ul nu poate face cu adevărat în locul lor: să judece în contexte ambigue, să își asume responsabilitatea unei decizii, să lucreze cu oameni, să înțeleagă mize reale, să pună întrebări bune și să aibă un punct de vedere propriu.

România nu are nevoie să îi sperie pe tineri cu AI-ul. Are nevoie să îi învețe să nu devină intelectualmente leneși în fața lui. Pentru că nu AI-ul ne va distruge inteligența. Comoditatea o va face. Iar dacă sistemul de educație nu reacționează rapid, vom produce generații care vor scrie impecabil, vor prezenta elegant, vor avea răspunsuri rapide, dar vor gândi tot mai puțin pe cont propriu. Asta este adevărata criză.

Comunicat de presă preluat de Adevărul, vezi aici articolul.