Studiu APSAP: 60% dintre angajații români nu se simt apreciați de angajatori, la stat sau la privat
Notă: Acest studiu al Centrului de Formare APSAP compară angajații din sectorul public și cel privat și face parte din activitatea de cercetare a organizației. APSAP se adresează în principal profesioniștilor din orice domeniu, companiilor private și persoanelor fizice.
Cei mai mulți angajați din România (60%) nu se simt apreciați de angajatori, fie că lucrează la stat, fie la privat. Mai mult de jumătate spun că nu se simt motivați de organizația din care fac parte să se autodepășească profesional, arată un sondaj realizat de Centrul de Formare APSAP.
Stat vs. privat: unde se simt angajații mai apreciați și mai motivați
Centrul de Formare APSAP a realizat un studiu complex, la care au răspuns peste 2.000 de angajați din România, participanți la cursuri autorizate de perfecționare. Scopul a fost de a contura profilul angajatului român și de a compara sectorul privat cu cel public.
„În cele mai multe cazuri, angajații români nu doar că nu se simt apreciați, dar 55% nici nu se simt motivați de companiile la care lucrează, iar mulți au temeri majore legate de activitatea lor. Ceea ce e cu atât mai interesant este că angajații la stat, în proporție de 63%, se simt mai puțin apreciați decât cei din mediul privat. Acesta este unul dintre motivele pentru care tot mai mulți români se înscriu la cursuri de perfecționare, mulți angajați la stat dorind să schimbe domeniul și să lucreze în privat”, declară Bogdan-Costin Fârșirotu, președintele Centrului de Formare APSAP.

Întrebați cât de motivați sunt să se autodepășească, românii din sectorul privat se simt în ansamblu mai motivați decât cei de la stat: 45% dintre angajații la privat se declară „extrem de motivați”, față de 37% la stat.

Ce temeri au angajații români
Cea mai mare temere, atât în public cât și în privat, este aceea de a nu mai avea timp pentru viața personală. Cu toate acestea, peste 27% dintre respondenți ar alege un loc de muncă solicitant, dar cu beneficii salariale motivante. Pe locul doi se află teama de a face greșeli majore sau de a eșua în proiecte importante, iar pe locul trei teama de suprasolicitare.

Ce îi motivează pe angajații români
Atât în privat cât și în public, angajații se simt motivați cel mai mult de flexibilitatea programului și de echilibrul cu viața personală: 48% în privat, respectiv 29% în public. Pe locul doi se află nevoia de recunoaștere și apreciere din partea colegilor și a conducerii, cu un procent egal de 30% în ambele sectoare.
Ce regiuni câștigă cel mai bine în România
Regiunea cu cel mai mare procent de persoane care câștigă peste 12.000 de lei este București-Ilfov (9%). Tot aici se înregistrează și cele mai multe câștiguri între 10.000 și 12.000 de lei (5%), alături de regiunea Centru (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu). Pentru intervalul 7.500–10.000 de lei, se remarcă București-Ilfov și regiunea Sud-Vest Oltenia (Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea).
Ce bariere au întâmpinat la angajare
În sectorul public, majoritatea respondenților au studii de masterat (51%, față de 36% în privat). În schimb, în privat predomină studiile de licență (49%, față de 39% în public). Diferența se explică prin faptul că sectorul privat angajează mai mulți tineri, care acumulează experiență și se simt valorizați.
Întrebați despre bariere la angajare, cei mai mulți respondenți din ambele sectoare au indicat că beneficiile salariale erau sub așteptări: peste 21% în sectorul public, față de 14% în privat.
Concluzie: aprecierea și formarea, motoare comune pentru stat și privat
Studiul arată un adevăr valabil pentru orice angajator: oamenii care nu se simt apreciați și nu au ocazia să se dezvolte își pierd motivația — indiferent de sector. Recunoașterea, flexibilitatea și investiția în formare fac diferența atât la stat, cât și în companiile private. De aceea, tot mai multe organizații investesc în resurse umane, în dezvoltare personală și în comunicare și public speaking — competențele care construiesc echipe motivate. Vezi întregul portofoliu de cursuri acreditate online.
Despre Centrul de Formare APSAP
Centrul de Formare APSAP face parte dintr-un ecosistem construit începând cu 2006, anul în care a fost înființată Asociația Profesională a Specialiștilor în Administrație Publică (APSAP). În 2014 a fost fondată Fundația Centrul de Formare APSAP, care operează astăzi programele de formare profesională. Cu o experiență a membrilor săi de peste 20 de ani, APSAP este unul dintre cei mai mari furnizori de formare profesională din România, pentru sectoarele public și privat.
APSAP nu este un furnizor dedicat exclusiv sectorului public; activitatea actuală este orientată majoritar către piața muncii și mediul privat — profesioniști, companii și persoane fizice. Cursurile acoperă domenii precum resurse umane, protecția datelor, competențe digitale, marketing digital și social media, public speaking, competențe antreprenoriale, management de proiect, securitate cibernetică și altele. Toate cursurile sunt autorizate de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și de Ministerul Educației.
Sute de companii private aleg, an de an, serviciile APSAP. De-a lungul activității, Centrul de Formare APSAP a organizat mii de programe de formare și conferințe naționale, la care au participat peste 250.000 de persoane, la care se adaugă zecile de mii de participanți la sesiunile gratuite de perfecționare. Corpul de lectori este alcătuit din 75 de formatori practicieni.
Articol preluat în presă
Acest studiu al Centrului de Formare APSAP a fost preluat de publicații precum:







































































































































