Public Procurement Act: Uniunea Europeană pregătește în 2026 cea mai mare schimbare a achizițiilor publice din ultimul deceniu

Piața pe care se cheltuie aproximativ 2,6 trilioane de euro pe an, adică în jur de 15% din produsul intern brut al Uniunii Europene, își schimbă regulile. Comisia Europeană a anunțat oficial data de 9 septembrie 2026 pentru publicarea propunerii legislative denumite Public Procurement Act: cea mai amplă rescriere a cadrului european al achizițiilor publice de la directivele din 2014 încoace. În opinia mea, pentru toți cei care lucrează în achiziții publice, din autorități contractante sau din companii, aceasta este știrea profesională a deceniului. Și tocmai pentru că miza este uriașă, am ales să fac ceea ce lipsește acum din spațiul public românesc: o analiză bazată exclusiv pe documente oficiale, care separă ce este confirmat de ce este speculație.

Un lucru trebuie spus onest, de la început: la data publicării acestei analize, proiectul legislativ nu există încă în formă oficială. Există o inițiativă anunțată, documente pregătitoare, o evaluare oficială a Comisiei și un proiect neoficial scurs în presa juridică europeană în iulie 2026. Diferența dintre aceste categorii este esențială, iar mai jos o tratez exact așa cum trebuie tratată: juridic, nu senzaționalist.

Ce se pregătește, de fapt, la Bruxelles

Reforma nu a apărut peste noapte. Revizuirea legislației achizițiilor publice a fost promisă în liniile politice ale președintei Comisiei Europene, apoi confirmată pas cu pas: Busola pentru competitivitate din ianuarie 2025 a anunțat simplificarea și preferința europeană în sectoare strategice, Strategia pentru piața unică din mai 2025 a fixat reforma pentru 2026, iar Programul de lucru al Comisiei pentru 2026, documentul COM(2025) 870, a listat oficial inițiativa legislativă, cu articolul 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene drept temei indicativ. Parlamentul European a adoptat, la 9 septembrie 2025, o rezoluție dedicată achizițiilor publice, cu 432 de voturi pentru, iar consultarea publică a Comisiei s-a închis la 26 ianuarie 2026, cu 1.037 de contribuții.

Apoi a venit momentul care a aprins comunitatea juridică europeană: în iulie 2026, proiectul de propunere a ajuns neoficial în presa de specialitate. Documentul scurs indică un regulament unic, direct aplicabil în toate statele membre, care ar înlocui Directivele 2014/24/UE, 2014/25/UE și 2014/23/UE. Subliniez însă distincția pe care orice profesionist trebuie să o facă: un proiect scurs nu este o propunere oficială. Până la 9 septembrie 2026, forma juridică rămâne, formal, deschisă, iar Parlamentul European a cerut explicit Comisiei să evalueze instrumentul adecvat. Numele de „Act” este o etichetă politică, nu o calificare juridică.

De ce se schimbă regulile: diagnosticul oficial al Comisiei

Evaluarea serviciilor Comisiei, documentul SWD(2025) 332, spune lucrurilor pe nume, cu cifre. Doar ele justifică amploarea reformei: 54,1% dintre respondenți apreciază că regulile nu au devenit mai simple, 69% dintre autoritățile locale și regionale reclamă complexitate suplimentară prin suprareglementare națională, durata medie a fazei de atribuire a crescut de la 58 la 62 de zile, iar numărul mediu de oferte pe procedură a scăzut de la 5,4 la 3,4. Întreprinderile mici și mijlocii câștigă 71% dintre contracte, dar doar 55% din valoare, iar atribuirile transfrontaliere directe reprezintă aproximativ 2% din total. Concluzia Comisiei nu este că sistemul din 2014 a eșuat, ci că nu mai are agilitatea, coerența și orientarea strategică necesare, mai ales că peste el s-au suprapus, din 2014 până în 2025, cel puțin 44 de acte sectoriale cu cerințe proprii de achiziție.

Ce este confirmat și ce rămâne deschis

Un detaliu care merită reținut din sinteza consultării publice: 87% dintre contribuții au susținut depunerea o singură dată a datelor, 92% au susținut criteriile care depășesc prețul, iar în grupurile de participanți din Uniune sprijinul pentru criteriile „Made in Europe” a depășit 80%. În oglindă, 63% au semnalat riscul creșterii prețurilor și 62% riscul represaliilor comerciale. Comisia precizează că rezultatele nu sunt reprezentative, dar ele arată exact unde se va da bătălia politică.

Directivă sau regulament: de ce contează enorm alegerea instrumentului

Pentru cine nu lucrează zilnic cu dreptul european, diferența poate părea tehnică. Nu este. Articolul 288 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene stabilește două mecanisme fundamental diferite: directiva obligă statul doar cu privire la rezultat și cere transpunere printr-o lege națională, în timp ce regulamentul este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct, fără nicio lege de transpunere. Tot ce înseamnă astăzi reflexul „deschid Legea nr. 98/2016” există pentru că actualul cadru e construit pe directive. Dacă viitorul act va fi regulament, acest reflex dispare treptat.

Există aici o consecință practică pe care puțini o conștientizează și care merită reținută de orice autoritate contractantă: în jurisprudența sa constantă, începând cu hotărârile Yvonne van Duyn din 1974 și M. H. Marshall din 1986, Curtea de Justiție a stabilit că o dispoziție clară, precisă și necondiționată dintr-o directivă poate fi invocată de un particular împotriva statului, iar autoritățile contractante sunt, de regulă, stat. Cu alte cuvinte, chiar și în sistemul actual, un ofertant poate opune autorității contractante direct textul directivei atunci când România a transpus-o incomplet sau incorect. Într-un scenariu de regulament, această logică devine regula generală, nu excepția. Și încă o nuanță, stabilită de Curte încă din 1973 în cauza Fratelli Variola: statul nu are voie să copieze regulamentul într-o lege națională care i-ar ascunde originea europeană. Deci nu va exista o „Lege românească a Public Procurement Act”. Va exista actul european, aplicat ca atare, plus măsurile naționale pe care el însuși le cere sau le permite.

Ce înseamnă pentru expertul în achiziții publice

Aici vreau să fiu foarte direct, pentru că vorbesc și în numele celor peste 250.000 de participanți care au trecut prin programele noastre: dacă instrumentul final va fi un regulament, așa cum indică proiectul scurs în iulie, schimbarea de paradigmă pentru profesioniștii din România este totală. Regulamentul se aplică direct, fără lege de transpunere. Reflexul profesional românesc de douăzeci de ani, acela de a lucra „pe Legea nr. 98/2016 și pe normele ei”, ar urma să fie înlocuit treptat cu lucrul direct pe actul european, în timp ce Legile nr. 98, 99 și 100 din 2016 ar rămâne aplicabile doar în măsura în care dreptul Uniunii o cere sau o permite. Căile de atac din Legea nr. 101/2016 rămân, cel puțin deocamdată, în afara reformei anunțate, pentru că directivele privind remediile nu intră în perimetrul revizuirii.

La fel de importantă este schimbarea de logică profesională: expertul în achiziții nu va mai răspunde doar la întrebarea „cum cumpăr corect”, ci și la întrebarea „ce obiective strategice trebuie să urmăresc prin cumpărare”: criterii verzi, sociale, de inovare, de reziliență, de securitate a aprovizionării și, în sectoare strategice, de origine europeană. Se adaugă digitalizarea reală: reutilizarea datelor deja depuse, interoperabilitatea cu platformele europene și pregătirea Sistemului electronic de achiziții publice pentru acest val. În opinia mea, cine începe pregătirea în toamna lui 2026 va fi cu doi ani înaintea pieței; cine așteaptă adoptarea finală va învăța sub presiune, cu riscuri de conformitate în spate.

„Nu am nicio îndoială: 9 septembrie 2026 va împărți profesia de expert în achiziții publice în două: înainte și după. Nu textul final contează acum, ci direcția, iar direcția este deja confirmată oficial. Cine se pregătește din timp transformă cea mai mare schimbare a domeniului din ultimul deceniu într-un avantaj de carieră.”

Bogdan-Costin Fârșirotu, Fondator și Președinte, Fundația Centrul de Formare APSAP

Ce poate rămâne românesc și unde se termină competența națională

Hotărârea CRRC Qingdao, pronunțată pe o sesizare a Curții de Apel București, a lăsat o lecție pe care legiuitorul român nu își mai permite să o ignore: existența unei legi naționale nu dovedește existența competenței naționale. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2021, care a redefinit operatorul economic admis în proceduri, a fost adoptată într-o materie în care, a confirmat Curtea, numai Uniunea poate legifera. De aceea, întrebarea corectă după reformă nu va fi „ce ne lasă Bruxelles-ul să facem”, ci „unde avem, verificabil, competență”.

Chiar și în scenariul unui regulament, rămân naționale: achizițiile aflate sub pragurile europene, cu respectarea principiilor tratatelor atunci când există interes transfrontalier cert; organizarea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor și a autorităților contractante; sancțiunile și procedurile administrative pe care actul le va cere expres; detaliile tehnice ale Sistemului electronic de achiziții publice, în limitele standardelor europene; și căile de atac din Legea nr. 101/2016, cât timp directivele privind remediile rămân în afara revizuirii anunțate.

În oglindă, România nu poate presupune libertate de reglementare în: accesul general al operatorilor din state terțe neacoperite de acorduri, materie de competență exclusivă a Uniunii; măsurile comerciale de reciprocitate; regulile contrare Acordului privind achizițiile publice al Organizației Mondiale a Comerțului sau altor acorduri comerciale ale Uniunii; alterarea criteriilor direct aplicabile din regulamentele sectoriale; și orice cerință națională care ar compromite efectul util al dreptului european. În opinia mea, aceasta este cartografierea pe care fiecare instituție și fiecare consultant din domeniu trebuie să o aibă gata înainte de publicarea propunerii, nu după.

Cum va afecta operatorii economici

Pentru companii, reforma are două fețe. Fața bună: proceduri mai simple și mai rapide, documente model, depunerea o singură dată a datelor și documentelor, deci mai puțină birocrație repetitivă la fiecare licitație, plus un acces țintit mai bun pentru întreprinderile mici și mijlocii, exact segmentul care astăzi câștigă multe contracte, dar mică parte din valoare. Fața complicată: criteriile strategice devin regulă, nu excepție. Prețul cel mai mic nu va mai fi suficient acolo unde actul va cere performanță de mediu, reziliență a lanțului de aprovizionare sau, în sectoare strategice, origine europeană.

Direcția se vede deja în actele conexe, care nu așteaptă Public Procurement Act. Actul pentru accelerarea industrială, propus de Comisie la 4 martie 2026 ca regulament, prevede cerințe de origine europeană și emisii reduse, cu calendar sectorial pentru oțel, ciment și aluminiu începând cu 1 ianuarie 2029 și condiții de asamblare în Uniune pentru vehiculele electrice. Actul privind medicamentele critice, aflat în acord politic provizoriu din 12 mai 2026, obligă la criterii dincolo de preț pentru medicamentele critice. Iar pentru operatorii din state terțe, Curtea de Justiție a tranșat deja regulile jocului: în cauza Kolin, din octombrie 2024, a stabilit că operatorii din state fără acord de acces garantat nu pot invoca directivele europene, iar în cauza CRRC Qingdao, judecată în martie 2025 pe o sesizare a Curții de Apel București pornită de la o licitație românească de trenuri electrice și de la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2021, a confirmat că accesul general al acestor operatori ține de competența exclusivă a Uniunii, nu de legea națională. Cu alte cuvinte: harta concurenței se redesenează la Bruxelles, iar operatorii economici români trebuie să știe să o citească.

Adaug două instrumente deja în vigoare, pe care multe companii le descoperă abia când pierd o licitație. Actul privind industria cu zero emisii nete, Regulamentul (UE) 2024/1735, impune deja, pentru achizițiile care includ tehnologii cu zero emisii nete, cerințe de sustenabilitate și o contribuție la reziliență, cu aplicare extinsă etapizat după 30 iunie 2026. Iar Regulamentul (UE) 2022/2560 privind subvențiile străine obligă la notificare în procedurile de achiziție, în principal, de la o valoare a contractului de 250 de milioane de euro și contribuții financiare străine de 4 milioane de euro pe stat terț în trei ani. Niciunul dintre ele nu așteaptă Public Procurement Act: ele sunt deja realitatea în care se licitează.

Calendarul realist: fără panică, dar fără amânare

După 9 septembrie 2026 urmează procedura legislativă ordinară: negocieri în Parlamentul European și în Consiliu, amendamente, compromisuri. Istoria arată că astfel de reforme se adoptă în ani, nu în luni, iar aplicarea va fi, aproape sigur, etapizată. Deci nu, nimeni nu trebuie să rescrie mâine procedurile interne. Dar da, toți cei din domeniu trebuie să înceapă acum cartografierea: ce este obligație europeană, ce este alegere națională, ce criterii strategice apar deja în actele sectoriale și cum arată noua arhitectură digitală. Exact acest tip de pregătire separă experții de executanți.

Concret, pregătirea serioasă are pași verificabili, iar noi îi recomandăm în această ordine: un tabel de corespondență în care fiecare articol din Legile nr. 98, 99 și 100 din 2016 este raportat la directiva-sursă și la opțiunile exercitate de România; un inventar al suprareglementării naționale, care separă obligațiile europene de adaosurile strict românești, exact stratul pe care evaluarea Comisiei îl identifică drept sursă de complexitate; o hartă a actelor sectoriale care adaugă deja criterii de achiziție; un audit al practicii privind operatorii din state terțe prin regula stabilită în cauza CRRC Qingdao; iar după 9 septembrie, o matrice în care fiecare dispoziție a propunerii este clasificată drept direct aplicabilă, de transpus, opțională sau rămasă în competența națională. La textul din 9 septembrie, lucrurile de verificat în prima zi sunt puține și clare: forma instrumentului și procedura, perimetrul exact al actelor abrogate sau modificate, definiția criteriilor de origine europeană și tratamentul acordurilor internaționale, pragurile, sectoarele și excepțiile, regimul sancțiunilor și calendarul de aplicare.

Poziția Centrul de Formare APSAP: analiză înainte de reacție

La data publicării acestei analize, din verificările noastre, Centrul de Formare APSAP este singurul furnizor de formare profesională din România care a realizat și publicat o analiză juridică dedicată inițiativei Public Procurement Act, construită exclusiv pe documente oficiale ale instituțiilor europene. Nu am așteptat textul final ca să ne facem temele: am introdus deja în temele cursului de Expert Achiziții Publice o secțiune dedicată noii orientări europene de reglementare generală pentru toate statele membre. Am dimensionat-o exact cât merită subiectul la stadiul lui oficial: prezentăm direcțiile confirmate ale reformei și jurisprudența Kolin și CRRC Qingdao, alături de pragurile în vigoare pentru 2026, fără să tratăm drept lege un text care nu a fost încă publicat. După 9 septembrie 2026, când propunerea devine oficială, secțiunea va fi actualizată cu celelalte informații oficiale.

Cursul este susținut de Ionela Floricel, practician cu experiență directă în procedurile românești, și se adresează atât celor din autorități contractante, cât și specialiștilor din companii care participă la licitații.

Pentru cine ne citește prima dată: activitatea noastră de formare a început în 2006 și este operată din 2014 de Fundația Centrul de Formare APSAP, care reunește astăzi 27 de autorizări, acreditări și recunoașteri oficiale. Programele profesionale sunt autorizate prin Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării, iar comunitatea noastră a depășit 250.000 de participanți. Publicul nostru vine în proporție de aproximativ 85% din companii, organizații, multinaționale, dintre persoane fizice și experți, iar circa 15% din sectorul public. Lucrăm cu o echipă de peste 75 de formatori și punem la dispoziția cursanților platforma proprie de e-learning, cu peste 500 de ore de lecții video. Când apare o schimbare de calibrul Public Procurement Act, considerăm că datoria unui furnizor de formare este să informeze corect înainte să invite la curs. Această analiză este exact asta.

Întrebări frecvente despre Public Procurement Act

Ce este Public Procurement Act?

Este inițiativa legislativă a Comisiei Europene de revizuire a cadrului achizițiilor publice, anunțată în Programul de lucru pentru 2026, cu articolul 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ca temei indicativ. Vizează simplificarea procedurilor, digitalizarea, criteriile strategice și criteriile de origine europeană în sectoare strategice.

Când va fi publicată propunerea și când s-ar aplica noile reguli?

Comisia Europeană a indicat 9 septembrie 2026 ca dată pentru publicarea propunerii legislative. Urmează procedura legislativă ordinară, cu negocieri între Parlamentul European și Consiliu, astfel încât adoptarea și aplicarea efectivă se vor întinde, realist, pe mai mulți ani, probabil etapizat.

Va fi regulament sau directivă?

Oficial, forma juridică nu este stabilită până la publicarea propunerii. Proiectul neoficial apărut în presa juridică europeană în iulie 2026 indică un regulament unic, direct aplicabil, care ar înlocui Directivele 2014/24/UE, 2014/25/UE și 2014/23/UE. Un regulament s-ar aplica direct în România, fără lege de transpunere.

Ce ar trebui să facă acum experții în achiziții publice și operatorii economici?

Să se pregătească, nu să aștepte. Recomandăm cartografierea legislației aplicabile, urmărirea criteriilor strategice deja introduse prin actele sectoriale și actualizarea competențelor profesionale. Tematica actualizată a cursului de Expert Achiziții Publice organizat de Centrul de Formare APSAP include deja noua orientare europeană de reglementare.

Voi reveni cu o analiză articol cu articol imediat după 9 septembrie 2026. Până atunci, mesajul meu pentru toți profesioniștii domeniului este simplu: informați-vă din surse oficiale, pregătiți-vă din timp și tratați această reformă drept ceea ce este, cea mai importantă oportunitate de carieră din achizițiile publice din ultimul deceniu. Sursele acestei analize sunt documentele publicate de Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene, EUR-Lex și Curtea de Justiție a Uniunii Europene.